Un accident grav a avut loc joi, 14 noiembrie, în jurul orei 15:45, pe Drumul Județean 221, în localitatea Cazasu. Polițiștii Biroului Rutier Brăila au fost alertați prin 112 după ce două autoturisme s-au ciocnit violent în urma unei manevre pierdute de sub control.
Potrivit datelor preliminare, un bărbat de 43 de ani, din Cazasu, care se deplasa către satul Romanu, ar fi pierdut controlul direcției, pătrunzând pe contrasens. Mașina acestuia a lovit un autoturism ce venea regulamentar din sens opus, condus de o femeie de 49 de ani, din Brăila.
Impactul a provocat rănirea ambilor șoferi și a unei minore de 13 ani, pasageră în mașina femeii. Toate cele trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Testările cu aparatul etilotest au indicat valori zero pentru cei doi conducători auto. Bărbatul de 43 de ani nu a putut fi verificat cu aparatul drugtest la fața locului din cauza unei afecțiuni cronice, însă testarea ulterioară a arătat un rezultat negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului.
















Leave a Reply